Programeaza-teNewsletter

Blog

Articol blog Toman Diet Romania

Resveratrolul, inamicul osteoporozei

 

Resveratrolul, fitonutrientul care se găsește în strugurii roșii, fructele de pădure și alte fructe, pare să lupte și să prevină osteoporoza. Un studiu efectuat în The Journal of Bone and Mineral Research a concluzionat că s-a îmbunătățit considerabil densitatea osoasă a femeilor aflate la menopauză după ce li s-a dat resveratrol.

Sunt destui factori ce contribuie la apariția osteoporozei, printre care fumatul, consumul excesiv de alcool, dieta neadecvată, efectele secundare ale anumitor medicamente, predispoziția genetică, sau pierderea anumitor hormoni după menopauză. Un studiu denumit ” Resveratrolu pentru sănătatea femeilor” a făcut un experiment: timp de 12 luni li s-a dat femeilor aflate la menopauză câte 75 mg de resveratrol de 2 ori pe zi, după care li s-a măsurat densitatea osoasă. Rezultatul a fost că resveratrolul a reușit să îmbunătățească în mod considerabil densitatea osoasă, reducând riscurile unei eventuale fracturi inclusiv la femeile cu semne evidente de osteoporoză. Un alt studiu publicat în revista Nutrienți, cercetătorii au concluzionat că prunele uscate au avut efecte benefice atât asupra densității osoase a animalelor, cât și a oamenilor.

În afara acestui beneficiu extraordinar, vă mai puteți bucura și de altele:

  • Încetinește procesul de îmbătrânire, ca urmare a antioxidanților conținuți
  • Are efect anticancerigen. Studiile arată că resveratrolul blochează procesul de carcinogeneză, deci preveni apariția cancerului
  • Reglează nivelul insulinei
  • Scade colesterolul ”rău”, datorită efectului pe care o are asupra enzimei care controlează producția de colesterol.
  • Protejează împotriva infecțiilor. Are proprietăți antibacteriene și antiinflamatorii, ce reduce simptomele anumitor infecții și iritații ale pielii
  • Protejează ficatul, prin faptul că reduce depozitele de grăsime
  • Poate preveni apariția obezității. Studiile arată că proteina SIRT1, activată de resveratrol are capacitatea de a proteja organismul împotriva obezității.
  • Protejează sistemul cardiovascular. Datorită proprietăților antiinflamatorii, resveratrolul reduce riscul afecțiunilor cardiovasculare, în special a aterosclerozei, a dezvoltării cheagurilor de sânge, sau fibroza miocardului.